Hipnoterapia tulburarilor anxioase

Prin hipnoterapia tulburarilor anxioase intelegem, in esenta, acea interventie psihoterapeutica care inglobeaza elemente hipnotice in strategia terapeutica si care isi indreapta eforturile in directia dobandirii de catre persoana a acelor resurse, cu ajutorul carora sa se poata confrunta in conditii de confort psihic si siguranta de sine, cu situatiile apreciate anterior – in mod nejustificat – ca fiind amenintatoare.

Hipnoza se recomanda specialistului angajat in psihoterapia persoanelor anxioase prin cel putin doua avantaje pe care le ofera practicianului.
Primul dintre beneficii se refera la starea de relaxare profunda care poate fi indusa prin hipnoza, aceasta fiind una dintre cele mai importante caracteristici ale transei. Mai mult chiar, spre deosebire de majoritatea tehnicilor de relaxare, a caror insusire este oarecum laborioasa si necesita timp, in hipnoza relaxarea poate fi indusa relativ rapid, metoda putand fi utilizata si cu titlu de „interventie de urgenta” in cazul persoanelor anxioase.
In economia psihoterapiei pacientului anxios, relaxarea este importanta, nu doar datorita aportului la destindere musculaturii anormal de contractate, ci si prin echilibrarea sistemului nervos vegetativ si implicit, prin reducerea acelui arousal alarmant, care reprezinta poate cea mai spectaculoasa componenta a anxietatii. Probabil, prin efectul relaxarii hipnotice se explica rezultatele inregistrate de Garvin et al. (2001), care au putut demonstra experimental ca simpla administrare a unei inductii hipnotice de rutina are darul de a reduce anxietatea si de a ameliora dispozitia emotionala a persoanelor sanatoase, efectele fiind comparabile cu cele obtinute prin antrenamentul autogen, respectiv prin odihna.
Al doilea avantaj al recursului la hipnoza trebuie cautat in faptul ca transa constituie un context facilitator pentru exercitiile de imagerie mentala, care ocupa la randul lor un loc aparte in tratamentul anxietatii. Imageria reprezinta, in cazul psihoterapiei persoanelor anxioase, acel mediu in care poate fi pregatita confruntarea cu situatiile anxiogene, moment care reprezinta, in esenta, cheia oricarei interventii asupra anxietatii.

Hipnoza permite nu doar evocarea unor situatii de viata sau evenimente reale prin proiectarea acestora pe ecranul fanteziei, dar si trairea acestora, ca si cum intalnirea s-ar fi produs in mod real (McMahon si Slieikh, 1986 ; Isotani et al., 2001). La baza acestei realizari se afla o alta caracteristica a transei, anume realizarea unei stari de disociere, care ii permite persoanei sa traiasca simultan doua stari de constienta diferite. Aceasta inseamna ca persoana hipnotizata prezinta „constiinte paralele”, ceea ce ii permite atat trairea fenomenelor de transa ce ii sunt sugerate, cat si pastrarea simultana a rolului mai obiectiv, etichetat de catre Hilgard ca „observatorul ascuns” (Yapko, 1990).

Extrapolarea principiilor identificate de Scott si Stradling (1992) pentru terapia tulburarii de stres posttraumatic si prezentarea lor cu titlu de ghid utilizabil in tratamentul clientilor care sufera de oricare dintre formele anxietatii:

  • Terapeutul trebuie sa accentueze faptul ca evitarea confruntarii cu situatia traumatica (sau anxiogena) genereaza pe termen lung mai mult disconfort, decat eforturile depuse in vederea solutionarii problemei. De fapt, in terapie este vorba de asumarea neplacerilor de moment de dragul promisiunii avantajelor pe termen lung.
  • Pacientul poate avea sentimentul ca, prin faptul ca trebuie sa vorbeasca despre traumele suferite sau despre anxietafile sale, este fortat sa-si asume din nou rolul de victima. In aceste conditii, este recomandabil ca terapeutul sa accepte in mod explicit aceasta interpretare, fiind nevoit in caz contrar sa se confrunte cu rezistenta deschisa a pacientului.
  • Trezirea sperantei are o semnificatie decisiva din punctul de vedere al implicarii pacientului in procesul terapeutic.
  • Putem pregati pacientul pentru recaderile inevitabile care apar pe parcursul terapiei, prezentand de la bun inceput programul terapeutic ca pe o interventie care functioneaza pe baza principiului „doi pasi inainte, unul inapoi” si in cadrul caruia recaderile sunt evaluate ca experiente de invatare cu valente terapeutice.
  • Este de asteptat ca terapeutul sa dea dovada de flexibilitatea necesara pentru a putea recurge la strategii variate, impuse de obiectivul inlaturarii diferitelor simptome ale anxietatii, precum si pentru a se dovedi capabil de examinarea semnificatiei trairilor traumatice si ale anxietatii.
  • Exercitiile care vizeaza desensibilizarea pot fi introduse, doar dupa ce, in prealabil, s-a reusit cladirea unei relatii terapeutice satisfacatoare si dupa ce recursul la tehnicile de linistire si de distragere a atentiei s-au dovedit a fi ineficiente. Utilizarea inregistrarilor audio este recomandata.
  • Tratamentul medicamentos (recursul la anxiolitice) se poate dovedi a fi un aliat al psihoterapiei, in conditiile in care terapeutul incurajeaza complianta cu tratamentul prescris.