Hipnoanaliza

Hipnoanaliza imbina tehnicile de hipnoza: tehnici de inducere si adancire a transei hipnotice, cu unele metode specifice psihanalizei: tehnica asociatiilor libere, interpretarea rezistentelor si a mecanismelor de aparare, analiza transferului, interpretarea viselor.

Spre deosebire de psihanaliza, hipnoanaliza are avantajul ca se inscrie printre terapiile de scurta du­rata. Ea cauta sa elibereze pe pacient atat de simptomele de care acesta doreste sa scape, contribuind in acelasi timp si la o restructurare mai profunda in sfera personalitatii acestuia, prin accesul la anumite zone ale inconstientului, unde s-au structurat con­flictele generatoare de simptom.
Hipnoza, prin relaxarea rezistentelor pacientului la terapie, scurteaza durata tratamentului, compara­tiv cu psihanaliza, cura hipnoanalitica durind in me­die 40 de sedinte, ceea ce inseamna putin compara­tiv cu o cura psihanalitica de 2-3 ani.

Diferenta esentiala fata de psihanaliza consta in aceea ca terapeutul hipnoanalist nu ramine pasiv pana cand rezistentele pacientului se dau cumva la o parte, ci el le ataca frontal, inainte ca acesta sa opreasca progresul psihoterapiei. Singurul criteriu de selectie a pacientilor pentru hipnoanaliza este gradul de hipnotizabilitate al acestora. Cu cat se poate obtine o transa mai profunda, cu atat hipno­analiza are sanse mai mari, pacientul avand mai usor acces la amintirile uitate din trecutul sau, care ii produc simptome nevrotice sau psihosomatice.

O transa mai profunda faciliteaza si producerea amneziei post-hipnotice care il va proteja temporar pe pacient de amintiri prea penibile, care vor fi aduse in constiinta abia atunci cand pacientul se va simti suficient de puternic sa le faca fata. In cursul hipnoanalizei i se sugereaza pacientului, aflat in transa, ca isi va putea aminti exact atat cat doreste sa-si aminteasca, si va fi capabil sa uite ceea ce doreste sa uite.
Pentru utilizarea cu succes a hipnoanalizei este obligatoriu ca pacientul, aflat in stare de hipnoza, sa fie capabil sa raspunda la intrebari, fara a iesi din transa.

Wolberg considera ca scopurile rezonabile ale unei psihoterapii scurte de tip hipnoanalitic ar fi:

  • reducerea simptomelor;
  • revenirea la nivelul de functionare psihica di­nainte de imbolnavire;
  • intelegerea de catre pacient a unor factori, care au favorizat imbolnavirea;
  • recunoasterea unor perturbari ale personalitatii care impiedica pe pacient sa se adapteze in mod eficient la mediu;
  • constientizarea modului in care apar simptomele (psihice si somatice), structurate pe baza experi­entelor psihotraumatizante trecute si a con­ditionarilor din copilarie);
  • recunoasterea de catre pacient a legaturii dintre conflictele trecute si boala prezenta.

Hartland (1975) considera ca hipnoanaliza are doua etape principale:

  1. Analitica: se refera la descoperirea de catre pacient a conflictelor inconstiente care sunt genera­toare de boala;
  2. Sintetica: prin intermediul ”insightului” (un fel de intuitie brusca referitoare la natura propriilor probleme) si reeducarii, pacientul este ajutat sa-si elaboreze noi deprinderi de gandire si noi modele de comportament si in consecinta sa-si reconstruiasca increderea in sine, in capacatatea sa de autocontrol si de a face fata existentei asa cum este ea.

Principalele tehnici ale hipnoanalizei dupa Hartland (1975) sunt;
Tehnica Asociatiei Libere.
Tehnica Scrisului Automat.
Desenul Hipnotic
Terapia Prin Joc
Tehnica Dramatica
Regresia De Varsta
Tehnica Privirii In Bila De Cristal (sau In Oglinda)
Tehnica Tensiunilor Experimentale.

PRINCIPII SI TEHNICI HIPNOANALITICE

Hipnoza, prin ea insasi, produce la subiect o stare de disociere chiar la subiectii normali, ceea ce poate fi util pentru o tehnica cu caracter explorator cum este hipnoanaliza.
Erika Fromm formuleaza principiile hipnoanalizei astfel:

  1. Disocierea ego-ului observator de cel care traieste experienta.
  2. Dez-egotizarea unor parti ale corpului care au rolul de a exprima dorinte si tendinte inconstiente (ca in tehnica scrisului sau desenului automat).
  3. Disocierea diferitelor stari ale ego-ului si aju­tarea pacientului sa le reintegreze intr-un mod mai sanatos.

Prin mecanismul disocierii intre ego-ul observator si cel care traieste experienta se poate realiza anes­tezia din cadrul hipnozei.
Si in hipnoanaliza apar in genere doua tipuri principale de rezistente:

  • una datorata faptului ca pacientul nu doreste sa constientizeze impulsurile, tendintele si amintirile traumatizante refulate;
  • a doua deriva din fenomenele de transfer (su­biectul poate, de pilda, adopta o atitudine de neajutorare, solicitand afectiunea hipnoanalistului si refuzand sa lucreze asupra propriilor sale probleme. Dimpotriva, sentimentele de ostilitate fata de tera­peut pot sa se exprime in depresie si descurajare si in dorinta de a incheia tratamentul).

Daca pacientul isi poate exprima deschis agresivi­tatea, el poate avea tendinta de a fi prea critic la adresa terapeutului ridiculizind actiunile si inter­pretarile acestuia. Rezistentele pot fi reduse prin analizarea si inter­pretarea lor in fata pacientului.
Hipnoanalistul trebuie sa aiba o pregatire psihia­trica suficienta pentru a interpreta simptomele si conflictele subiectului. Cand hipnoanaliza e utilizata in cazuri usoare, doar pentru a aduce la suprafata niste amintiri uitate, aceasta pregatire nu mai este atat de importanta.

Extras din “Hipnoza si fortele nelimitate ale psihismului” – Irina Holvedici, Ilie P. Vasilescu[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]