Cum sa te vindeci cu o poveste!

“A fost odata ca niciodata …”
Odata ca niciodata am fost eu, umbland prin casa ca un leu in cusca. Eram bolnava, asta era sigur, dar nu reuseam sa inteleg ce anume aveam. Nu mi se intamplase nimic deosebit, nimic iesit din comun. Atunci ce era cu nelinistea aceea fara motiv, cu acel du-te-vino, de parca as fi cautat un lucru si nu-l gaseam, cu acea senzatie ca ceva, nu se stie ce, ma presa.

Nu pricepeam nimic. Nu-mi mai aduc aminte cum de mi-a trecut prin minte sa inventez o poveste.
Am inventat o poveste plina de personaje: erau acolo si Printesa Luminii si Printul Intunericului, care se iubeau grozav, dar, fiind din doua imparatii incompatibile, nu era chip sa-si poata uni vietile …

Pe atunci eram inca o fetita, nu faceam parte dintre “lucratorii” din domeniul psihologiei, nu stiam nimic despre simbolism si arhetipuri, dar imi amintesc bine emotiile pe care mi le-a trezit acea incursiune in imaginar. Basmul meu se opera in imprejurari dramatice si nu gasea nici o rezolvare: o iubire nefericita, imposibilitatea de a o implini, imposibilitatea celor doi de a se uita unul pe altul, de a se desparti, de a se elibera …
Ce mai, o adevarata tragedie!

Era in acelasi timp o situatie destul de caraghioasa si de paradoxala: s-ar fi zis ca pentru mine, in dupa-amiaza aceea obisnuita de inceput de vara, sa rezolv povestea Printului Intunericului si a Printesei Luminii devenise o chestiune de viata si de moarte! Nu vedeam de ce trebuia sa-mi pese asa de tare, dar ma simteam atat de implicata in povestea cu pricina, incat am trecut prin ceasuri intregi de chinuri emotionale in cautarea unei incheieri fericite a basmului meu.

Solutia a venit cand se facuse seara: o rezolvare deplina, permanenta, care ii lasa pe toti linistiti la locul lor, bine aranjati in noua lor pozitie. Iar eu, cu sufletul impacat al celui care a dus la bun sfarsit cine stie ce fapta eroica, m-am dus in pace la culcare.

Experienta s-ar fi incheiat probabil aici, fara sa-mi lase altceva decat amintirea vaga a unui raptus de “nebunie fabulatorie”, daca nu s-ar fi intamplat ca in zilele urmatoare sa am nenumarate intuitii de tot felul, dintre cele mai rodnice! O sumedenie de probleme marunte, pe care le lasasem sa se adune fiindca oricat m-as fi gandit nu vedeam nici o solutie, isi gaseau acum pe neasteptate raspunsul, iar raspunsul era atat de simplu si de firesc, incat ma uimea ca nu ma gandisem la el mai inainte.

Oare ce mi se intamplase? Raspunsurile, solutiile, ideile “geniale” nu-mi veneau ca rod al unor reflectii indelungate si laborioase, ci ca strafulgerari de intuitie. La momentul respective n-am facut altceva decat sa retin ce se intamplase, promitandu-mi sa repet eventual experimentul, daca ar mai fi fost nevoie.

Prima mea aplicare terapeutica a tehnicii inventarii unui basm a avut loc multi, foarte multi ani dupa aceea. La data respectiva lucram deja de ceva vreme in domeniul medicine psihosomatice. Tratamentul tulburarilor psihosomatice prin psihoterapie era munca mea de toate zilele. Dar cand un prieten apropiat s-a imbolnavit m-am trezit cu mainile legate: ca profesionist, vedeam limpede componentele simbolice ale tulburarilor de care suferea, insa data fiind relatia noastra de prietenie, nu puteam sa intervin personal ca psihoterapeut, iar situatia lui fizica se inrautatea de la o zi la alta …
Asa ca am incercat, aproape fara sperante, “metoda basmului”: i-am sugerat sa inventeze pe loc o poveste, cum ii venea in clipa aceea, urmand sa vorbim despre ea mai tarziu.
Lucrul absolut uluitor era ca povestea lui continea o perfecta transpunere in imagini a mecanismului fizic prin care se manifesta boala! Trebuie sa subliniez ca prietenul in cauza nu avea nici un fel de cunostinte de medicina sau de psihologie, fiind exclusa asadar din partea lui orice intentie de a introduce elemente ad-hoc. Inventase un basm si nimic mai mult. Nu vedea nici o legatura intre basm si boala de care suferea sau cu viata lui, in general (cum nu vazusem nici eu, in dupa-amiaza aceea de vara, nici o legatura intre mine insami si Printesa Luminii sau Cavalerul Intunericului!)

Aspectul cel mai fascinant al metodei fabulatiei este ca permite accesul la abisuri de “cunostinte necunoscute”, ca sa le spun asa. Inventand un basm, dam chip (si glas) unor procese interioare profunde, care in viata de fiecare zi raman ascunse constiintei noastre; si totusi, o parte din noi stie …

Cu prilejul acela (prin intermediul basmului inventat de prietenul meu) am putut observa ca “rezolvarea basmului”, adica scoaterea acestuia din starea de impas in care se oprea initial si basmul prietenului meu, avea efecte directe si asupra functionarii organismului. In cazul sau nu se produsese doar acel fenomen de “stimulare a intuitiei” cu efecte pozitive asupra situatiei psihologice si relationale in general, ci se petrecuse si un fenomen de stimulare a proceselor de autovindecare, dat fiind ca era vorba de o maladie fizica aflata in curs.

De la aceasta descoperire si pana la introducerea fabulatiei printre tehnicile mele de terapie psihosomatica, pasul a fost scurt si firesc, iar in anii care au urmat i-am putut verifica tot timpul eficacitatea.

  1. Mai intai, fabulatia este extrem de utila ca instrument de cunoastere, atat pentru terapeut, cat si pentru pacient. Ea permite intelegerea dinamicilor profunde, cu o rapiditate remarcabila si in conditiile unei bogatii de elemente. Daca vom considera basmul in intregimea lui drept o reprezentare completa, in termeni figurati si simbolici, a dinamicilor interioare ale subiectului care il produce, vom putea vedea imediat care sunt elementele sale constitutive, care sunt relatiile de alianta si de opozitie, care sunt fortele pe care se poate conta si obstacolele ce trebuie depasite, ce procese sunt de indeplinit si ce pericole sunt de evitat.
  2. In plus, insusi faptul de a da o reprezentare simbolica in basm propriei situatii are un efect terapeutic imediat, intrucat faciliteaza accesul constiintei la procese profunde aflate in desfasurare, deseori inconstiente, uneori si de ordin corporal, facilitand intelegerea si gestionarea lor.
  3. Dincolo de orice, imaginarul constituie un minunat teren de experimentare, nelimitat si sigur, a posibilelor solutii la probleme. La nivelul imaginarului se pot inventa si supune la incercari parcursuri infmite, ce pot fi urmate pana la ultimele lor consecinte, in cautarea unor modalitati cat mai adecvate de a gestiona dificultatile, fara pericolele pe care le-ar comporta experimentul real.

In decursul anilor, am extins utilizarea tehnicii fabulatiei la solutionarea unor probleme de cea mai variata natura, depasind cu mult domeniul tulburarilor organice. M-am convins ca aceasta metoda poate fi folosita si pentru a inlesni rezolvarea unor probleme relationale, afective, emotive, de munca, si ca e aplicabila in mod eficient la activitatea de problem solving din cadrul unei intreprinderi.

Intr-adevar, avand in vedere cele trei momente caracteristice ale basmului, anume:

  • prezentarea problemei
  • criza
  • solutia,

el constituie un instrument perfect de problem solving si poate fi aplicat, cu modificarile cuvenite si necesare, in orice context si la orice tip de probleme.

Dar sa revenim o clipa la folosirea basmului in terapia tulburarilor organice. De-a lungul anilor de practica clinica, au reiesit, din analiza a sute si sute de basme inventate de pacienti, o serie de corelatii stabile, care conduc la ipoteza unei legaturi simbolice preferentiale intre anumite organe si/sau functiuni si anumite imagini simbolice.

Unele imagini-organ sunt mai usor de interpretat. De pilda, am observat ca cei care sufera de tulburari de ritm cardiac inventeaza cu precadere basme in care joaca un rol determinant caii. De ce tocmai caii? Probabil ca simbolismul calului, cu incarcatura lui de energie instinctuala, dar poate mai ales cu sonora cadenta a galopului sau, se preteaza deosebit de bine la reprezentarea alteratii lor ritmului cardiac, a “poticnelilor” si “salturilor” unei inimi care o ia razna.

Alte corelatii care au de asemenea tendinta sa se repete sunt ceva mai greu de inteles. Unul dintre visurile mele este sa incep trasarea unei “harti” a semnificatiilor simbolice ale figurilor ce apar in basme, core late functiunilor organice. Ar fi, evident, o munca in care ar trebui sa se implice multi cercetatori, caci, pentru a se identifica corelatii stabile (pornind de la evidente clinice, nu de la speculatii intelectuale), e nevoie de o cantitate considerabila de material clinic. S-ar putea ca “basmul inimii care nu functioneaza cum trebuie” sa fie destul de usor de descoperit, dar ce ne facem cu basmul pancreasului sau al splinei care nu functioneaza cum trebuie? Oricum, dupa mine, ar fi o munca de mare interes.

Spuneam ca am gasit, de-a lungul anilor, numeroase alte aplicatii pentru tehnica fabulatiei. Am utilizat-o ca metoda de stimulare a autovindecarii, de dezvoltare a constiintei de sine si a creativitatii. In sensul acesta este vorba de o metoda utilizabila de oricine, pe cont propriu, fara vreo contraindicatie, pentru a facilita solutionarea propriilor probleme, dar si pentru dezvoltarea si extinderea functiei imaginative, pentru a mentine vie si activa acea parte creativa a mintii noastre care tinde sa se atrofieze daca e neglijata in favoarea activitatii neincetate a sferei rationale.

In acest scop am instituit grupuri, seminarii si ateliere pentru publicul larg. Pe parcursul unui seminar de scurta durata nu se poate face terapie, insa se pot transfera un instrument, o tehnica pe care sa le utilizam asupra noastra noi insine, cu precautiile cuvenite, si care ne pot aduce beneficii considerabile.

Un alt indiscutabil domeniu de aplicare al tehnicii fabulatiei priveste basmul pentru copii. In munca mea am avut parte de multe experiente interesante, atat cu copii cat si cu parinti, cadre didactice sau operatori care intra in contact cu copiii, experiente care mi-au aratat cat de profitabila poate fi dezvoltarea acestui domeniu de aplicatie. Munca mea in acest domeniu a produs si o carte (Cum sa spui o poveste si sa mai nascocesti inca o suta, Red Edizioni), dedicata parintilor dornici sa spuna povesti propriilor copii si invatatorilor care intentioneaza sa o foloseasca la scoala.

Extras din cartea Cum sa spui o poveste si sa mai nascocesti inca o suta – Paola Santagostino